Mini-tarte cu vanilie, capsuni si fistic

Îmi aduc aminte că în copilărie nu îmi plăcea fisticul. Nu am avut parte prea des de el, dar de la primele interacțiuni, știu că nu mi se părea nimic deosebit la gust. Alte fructe oleaginoase (ex nucile sau arahidele) au o aromă mai intensă și le poți identifica ușor printre altele. Fisticul însă este mai subtil. Seamănă cu migdalele, consider eu, cu o notă ușor dulce. Dar tocmai această subtilitate îl face deosebit. Dacă vei gusta vre-un preparat cu o aromă puternică de fistic, să știi că e artificială.

Pe măsură ce a trecut timpul, mi-am schimbat și părerea despre fistic. E bine când se întâmplă asta, și nu ținem o viață întreagă de unele opinii, că s-ar putea să pierdem lucruri frumoase, care doar la prima vedere nu oferă multe..

Mini-tarte cu vanilie, capsuni si fistic

Și în rețeta de azi, nu vei simți aroma fisticului că te izbește în față. Dar o vei simți. Subtilă, delicată, dulce-sărată și crocantă. Și așa de bine se potrivește cu crema de vanilie și sosul de căpșuni!

Dar mai multe nu spun. Te las pe tine să încerci această rețetă, apoi să îmi spui și părerea ta.

Este un desert puțin mai complex. Pare greu de făcut, dar nu e așa. Înarmat cu ambiție și răbdare, poți duce la capăt cu bine această provocare. Iar rezultatul final îți va răsplăti tot efortul depus, cu siguranță 🙂

Mie îmi place să folosesc formele de mini-tarte. Din aceste cantități, ies aprox 10-12 mini-tarte. Dar poți face și o singură formă mare, de 22-24 cm.

Mini-tarte cu vanilie, capsuni si fistic

Mini-tarte cu vanilie, capsuni si fistic

Ingrediente

Aluatul de tarte:
145 gr făină albă
50 gr făină de migdale
65 gr fistic tocat
15 gr zahăr pudră
Un praf de sare
90 gr unt 80% grăsime, rece
1 gălbenuș
1 lingură apă rece, cu gheață
1 linguriță extract de vanilie
Un stop de extract de migdale

Sosul de căpșuni cu cimbru:
400 gr căpșuni proaspeți
1 lingură de zahăr
6 gr (2 lingurițe) amidon de porumb
7 gr (2 lingurițe) gelatină granule
Câteva frunze de cimbru verde

Crema de vanilie și mascarpone:
100 gr smântână pentru frișcă
125 gr lapte integral
Semințele de la o jumătate de păstaie de vanilie
3 gălbenușuri
65 gr zahăr alb
8 gr făină albă
15 gr amidon de porumb
25 gr unt 80% grăsime
250 gr mascarpone

Mini-tarte cu vanilie, capsuni si fistic

Mini-tarte cu vanilie, capsuni si fistic

1. Pentru formele de tarte, amestecă într-un bol toate ingredientele uscate (făina albă, făina de migdale, fisticul, zahărul sarea). Separat, amestecă gălbenușul cu apă și tot aici adaugă aromele. În bolul cu făină, adaugă untul foarte rece, tăiat cuburi,  amestecă-l și sfarmă-l cu degetele. Se lucrează repede, să nu se încălzească de la căldura mâinilor:). Trebuie să obții o compoziție nisipoasă. Peste aceasta, adaugă gălbenușul și vei observa că aluatul începe să se lege. Nu amesteca foarte mult timp, doar cât să obții un aluat uniform. Învelește-l in folie de plastic și lasă-l la frigider să se odihnească 20 min. După cele 20 min, scoate-l pe masă și întinde o foaie de aluat de 3-4 mm grosime. Taie cercuri potrivite cu mărimea tartelor și începe să le dai formă. Când sunt gata, mai lasă-le 10 min la rece. Înțeapă-le de câteva ori cu o furculiță. Coace-le 10-12 min la o temperatură medie, până devin aurii și apoi lasă-le să se răcească complet.

2. Pentru sos:  spală căpșunii și taie-i bucățele. Într-o ceașcă, amestecă amidonul cu 2 lingurițe de apă. Separat pune gelatina la hidratat în 2 lingurițe cu apă rece. Jumătate din căpșuni, pune-i într-o cratiță, pe foc mic, împreună cu zahărul și cimbrul tocat. Lasă să fiarbă la foc mic vreo 7-9 min, până se îngroașă puțin, amestecând continuu. Apoi adaugă și ceilalți căpșuni și continuă să amesteci până dă iar un clocot. În acest moment adaugă amidonul și ține încă 1 minut  cratița pe foc până simți că s-a îngroșat puțin. Apoi ia de pe foc și lasă să stea 10 minute. Adaugă și gelatina hidratată și amestecă bine tot sosul. Lasă-l să ajungă la temperatura camerei și apoi e bun de folosit:).

3. Pentru crema de vanilie, încălzește laptele și smântâna împreună, adaugă semințele de vanilie și păstaia și lasă-le la infuzat câteva ore. Strecoară lichidul și cântărește-l iar. Dacă nu e suficient, completează cu lapte până la 225 gr. Pune laptele iar la încălzit. Într-un bol, pune gălbenușurile și zahărul și amestecă cu un tel până se spumează puțin. Adaugă făina și amidonul. Când laptele e fierbinte, temperează gălbenușurile. Adică, adaugă câte puțin lapte fierbinte peste ele, amestecând continuu, cu grija, să nu se facă papară:). Pune toată compoziția iar în vasul de pe foc și amestecă continuu până se îngroașă. Când ai obținut o budincă densă, ia vasul de pe foc și adaugă imediat untul, câte puțin, și omogenizează toată crema. Răstoarnă crema într-un castron rece. Pune o folie de plastic peste ea, lipită de suprafața cremei, și las-o să ajungă la temperatura camerei, 20-21°C. Acum scoate și brânza mascarpone din frigider, să ajungă și ea la aceeași temperatură.
Când budinca e rece, amestecă cu un mixer și adaugă câte puțin mascarpone, până se încorporează toată brânza.

4. Pentru asamblare, sosul de căpșuni și crema de vanilie trebuie să fie la temperatura camerei. Ia câte puțin sos și pune-l in formele de tarte, cât sa acopere bine partea de jos. Apoi dă-le la rece 30 min. Peste căpșuni, pune crema de vanilie. Ornează-le cu căpșuni și fistic. Și încă puțin cimbru mărunțit. Se consumă in max 2 zile, apoi crusta începe să se înmoaie.

Să le savuraţi în tihnă!

Mini-tarte cu vanilie, capsuni si fistic

Un tort mai altfel, cu unt de arahide, ciocolată și căpșuni

Pe când credeam și eu că.. "Vine, vine primăvara.." și mai schimbăm atmosfera...

O tartă cu ciocolată albă, rozmarin și portocale

"Magic happens when we put God in our daily struggles." Cu ceva vreme în urmă,...

O tartă cu ciocolată neagră. Și cu personalitate.

"Humble enough to know I'm not better than anyone, and wise enough to know I'm different from the rest." De când am...

Gluten free Orange rosemary almond cake with honey roasted oranges. And a piece of happiness.

"Happiness is not about getting all you want, it is about enjoying all you have." Știu, perioada aceea a anului a cam...

Vanilie, căpşuni şi fistic

Îmi aduc aminte că în copilărie nu îmi plăcea fisticul. Nu am avut parte prea des de el, dar de la primele...