Peanut butter strawberry cake

Pe când credeam și eu că.. “Vine, vine primăvara..” și mai schimbăm atmosfera și repertoriul, se pare că iarna nu s-a lăsat prea ușor înduplecată. M-am ivit cu o situație intrigantă, aș putea spune. Domnișoara mea, care găsește o mare plăcere în a-i cânta în fiecare seară, după poveștile de noapte bună, același și iar același cântecel, s-a hotărât în sfârșit că dorește un altul. Ce eliberare pentru mine! Cu ocazia asta, îmi reîmprospătez și eu în minte cântecelele de primăvară, sau poate va vrea unul de ziua mămicii! Dar nu mult mi-a ținut extazul. După “Afară ninge cu fulgi mari”, cântat la nesfârșit încă din august, am trecut la.. “Steaua sus răsare”. Da, spiritul Crăciunului încă e în casa noastră, nu scăpăm așa ușor de farmecul lui😁.

Dar ce să fac, dacă asta îi aduce bucurie?! Cum să nu îi cânt, chiar și colindă dacă-mi cere în zori de primăvară? Dacă asta îi oferă o seară liniștită și comfort, cum să nu îi onorez și capriciul acesta, care pe mine nu mă costă nimic în plus, doar un strop de răbdare?! A învățat și ea un colind nou și tare îi mai place!

Peanut butter strawberry cake

Da, recunosc că de multe ori m-am ofticat și nu acceptam ușor să cânt tot aceleași versuri… E martie! Nu se cuvine, nu se mai poartă colindele pe buze în vremea asta!! Ilinca dragă, e primăvară! Se cuvine un cântec pe măsură, nu tot colindul acela nemuritor!!
Vai, de câte ori stricam seara și Ilinca se supăra, doar pentru că eu vroiam să îmi îngrămădesc copilul într-un tipar care să dea bine cu vremea de afară!

De câte ori nu îmi trăiesc viața după anumite tipare și reguli, care nu sunt rele ele în sine, dar nici nu mă ajută? De câte ori nu m-am aflat în situația în care fac lucruri într-un fel, doar pentru că așa face toată lumea? Ăsta e tiparul! De câte ori nu am auzit că ” Toți copiii ar trebui să știe asta până la vârsta lui”. Sau “Fă și tu așa, că doar așa fac și colegii tăi.” Sau “Rochia asta se poartă doar vara.”

Peanut butter strawberry cake

Da, Ilinca dragă, am să-ți cânt în continuare cu fulgi și steluțe! Am să te îmbrac cu rochiile care îți luminează chipul, chiar de nu sunt de sezon. Da, am să-ți port o iubire nestăvilită, chiar de nu te vei conforma unor tipare și forme fără fond. Am convingerea că va trece și vremea acestui colind.. Dar până atunci, vreau să îți văd chipul vesel și mulțumit, cât mai des, în fiecare zi!

Peanut butter strawberry cake

Pentru rețeta de azi, am pregătit un desert puțin ieșit din comun. E un tort în formă pătrată . Nu pare o formă potrivită pentru tort, dar chiar e ușor de realizat, și chiar mai ușor de feliat, zic eu. Nu e nimic greșit în a-l face în formă rotundă. Dar pur și simplu așa mi-a căzut mie cu tronc acest tort, să îl fac pătrat. Și iată ce minunăție a ieșit. E o combinație delicioasă de unt de arahide, căpșuni proaspeți, ciocolată și mascarpone cremos. Mie tare îmi place fiecare ingredient în parte, cu atât mai mult toate la un loc! Acest desert conține mult unt de arahide. Dar de ce nu? E un aliment hrănitor, cu vitamine și nuteienți importanți. În combinație cu fructe proaspete și mascarpone, ar merge câte o porție mică chiar la micul dejun, nu-i așa? Știti că mie îmi plac diminețile dulci😉. Un lucru doar e foarte important: folosește unt de arahide natural!

Peanut butter strawberry cake

Rețeta pare puțin laborioasă, dar dacă urmezi fiecare pas, rezultatul va fi unul frumos și delicios!

Ingrediente

Pentru blat:
210 gr unt de arahide
2 ouă
75 gr zahăr brun
120 gr iaurt grecesc
65 gr făină albă de grâu
65 gr făină de migdale
1 linguriță praf de copt
1/4 linguriță bicarbonat de sodiu
extract de migdale/vanilie
1/3 linguriță fulgi de sare.

Pentru crema de mascarpone:
250 gr smântână pentru frișcă
125 gr mascarpone
25 gr miere
1/2 linguriță extract vanilie

Pentru crema de ciocolată:
140 gr unt de arahide
90 gr ciocolată neagră
Câțiva fulgi de sare

Pentru crema de arahide:
150 gr unt de arahide
150 gr ciocolată albă

Pentru glazura de ciocolată:
60 gr smântână pentru frișcă
30 gr ciocolată neagră

500 gr Căpșuni proaspeți
1 linguriță miere
Câțiva stropi de lămâie
1-2 crenguțe de cimbru

Peanut butter strawberry cake
Peanut butter strawberry cake
  1. Pentru început, pregătește toate ingredientele pentru blat, să fie la temperatura camerei. Încălzește cuptorul la 175°C.
  2. Pentru blat, pune în bolul unui mixer toate ingredientele umede (unt, ouă, zahăr, iaurt) și mixează-le câteva minute până devin cremoase. Separat, amestecă toate ingredientele uscate (făină, agenți de creștere, sare). Adaugă-le peste compoziția umedă și amestecă ușor cu o spatulă, să obții un aluat omogen. Răstoarnă compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt (eu am folosit una de 28/35 cm, dar poți folosi și două tăvi rotunde de 17 cm) și întinde un strat uniform. Coace blatul timp de aprox 17- 20 min, până trece testul scobitorii. Apoi lasă-le deoparte să se răcească complet.
  3. Pentru crema albă, amestecă ușor într-un bol mierea cu mascarpone, adus la temperatura camerei. Apoi mixează frișca rece și încorporeaz-o ușor în crema mascarpone. Adaugă și extractul de vanilie și pune crema la frigider până vei asambla tortul.
  4. Pregătește căpșunii. Spală fructele și usucă-le bine cu prosop de hârtie. Pune deoparte câteva fructe întregi, pentru decor. Celelalte, taie-le bucățele mici și adaugă miere, lămâie și puțin cimbru mărunțit peste ele. Pune-le și acestea la rece să se macereze. Vor lăsa mai multă zeamă, pe care o vei lua deoparte (o poți folosi într-o limonadă).
  5. Crema de ciocolată trebuie să o pregătești cu max o oră înainte să asamblezi tortul. Pune untul de arahide și ciocolata într-un vas cu baza groasă, pe plită, la o temperatură foarte mică (sau pe baie de aburi, pentru siguranță) și lasă-le să se topească lent, amestecând din când în când. După ce s-a topit și s-a uniformizat crema, răstoarn-o într-un bol rece și las-o să ajungă la temperatura camerei aprox (30-45 min). Dacă o vei lăsa mai mult timp, se va întări (dacă totuși se întâmplă asta și nu mai e maleabilă, nu e chiar așa grav, trebuie doar să o iei de la capăt. Să o topești și apoi iar să se răcească moderat).
  6. Acum poți asambla tortul. Taie foaia de blat în patru bucăți egale. Le poți ajusta puțin să obții exact o formă pătrată. Ai nevoie de folie de acetat pentru a fi mai ușor de asamblat, dar nu e neapărat. Pune o foaie de blat pe un platou. Peste ea, întinde uniform 1/3 din crema de ciocolată. Chiar dacă e ușor moale, nici o problemă, se întărește imediat după ce o întinzi pe blat. Peste ciocolată întinde 1/3 din crema de mascarpone. Peste crema de mascarpone adaugă 1/3 din căpșuni. Strecoară deoparte zeama adunată din ei. Pune folia de acetat în jurul blatului, să cuprinzi forma lui, și prinde-o cu bandă adezivă. Adaugă la fel și celelalte straturi. Apoi pune tortul la frigider până a doua zi.
  7. Când vrei să îl decorezi, pregătește crema de arahide. La fel ca cea neagră, amestecă ciocolata albă cu untul de arahide și topește-le lent împreună. Lasă crema la răcit, aprox 30 min. Trebuie să fie încă moale să o poți folosi. Scoate tortul din frigider și îndepărtează folia de acetat. Uniformizează marginile tortului cu o spatulă. Adaugă puțină cremă pe partea de sus a tortului. Cu mișcări ușoare, dar rapide, întinde un strat subțire, uniform. Această cremă are tendința de a se întări destul de repede dacă o modelezi prea mult. Apoi acoperă și părțile laterale, câte una pe rând. Nu te îngrijora dacă nu iese perfect, în mare parte se va acoperi cu firișoarele de glazură😁.
  8. Pentru decor, păstrează 2 linguri din crema de arahide. Încălzește-o puțin să fie mai lichidă și împrăștie firișoare subțiri de cremă peste tort. Procedează la fel cu glazura de ciocolată neagră. Încălzește frișca, răstoarnă peste ea bucățile de ciocolată și lasă-le să stea 1 minut. Apoi amestecă glazura și împrăștie firișoare negre peste tort. La final, decorează cu căpșuni proaspeți și câteva arahide mărunțite.

Să aveți spor!
Vă doresc o primăvară liniștită și frumoasă!

Peanut butter strawberry cake
Peanut butter strawberry cake