Dacă ar fi întrebat-o cineva cum își imaginează viața ei peste o vreme, ar fi putut răspunde orice îi trecea prin minte și tot nu ar fi putut cuprinde ceea ce o aștepta.
Era o fată mărunțică, timidă, cu părul castaniu, adesea nearanjat. Ochii bruni luceau veseli, iar câțiva pistrui se făceau remarcați pe obrajii îmbujorați. Înlăuntrul ei ascundea un complex de inferioritate care îi provoca durere, chiar daca nu lăsa să se vadă asta. Avea deseori zâmbetul până la urechi. Veselă, foarte prietenoasă și gata să ajute pe oricine îi cerea ajutorul, încerca să își depășească condiția modestă prin prietenie și bunătate. Avea în sufletul ei o bunătate sinceră, naivă chiar. A fost rănită câteodată și unii oameni chiar au profitat de bunătatea și naivitatea ei. Dar nu a contat prea mult. Știa că trebuie să arate dragoste celor din jur, a văzut asta în modelul Domnului ei.
Dar lumea în jurul ei a crescut, a crescut și ea. Și lumea îi spunea că trebuie să devină puternică. Trebuie să își învingă frica și timiditatea ca să reușească. Aflase că lumea mare e rea și bunătatea ei nu prea o ajută. I se spunea că trebuie să reacționeze și ea cu mai multă îndârjire, să nu se lase prea ușor înduplecată. Să nu dea tot ce are pentru alții, să fie mai egoistă. Lumea o învăța că trebuie să iasă ea în evidență, să-și arate superputerile. Să se încreadă mai mult în sine și va reuși să iasă din timiditate și anonimat. Și nu mult a trecut, până ce provocările serioase au bătut, una câte una, la ușa ei. A încercat să le depășească așa cum auzise. A folosit puterile ei nemaivăzute până atunci. Egoismul (sau investirea in propria persoană, cum i se spunea) a început să o cuprindă. Răutatea și ironia au început să iasă la suprafață, crezând că acestea o vor ajuta să facă față provocărilor. Impulsivitatea ei (ascunsă sub masca nevoii de a da curs trăirilor interioare) a început să-i știrbească zâmbetul. Fața ei devenea tot mai rece și acră. Inima ei cândva plină de bunătate și sinceritate, murise demult, înecată de mrejele ascunse ale răutății. Oamenii și situațiile dificile au provocat-o atât de mult, încât firea i s-a dezlănțuit și latura ascunsă a naturii umane pervertite se arăta tor mai des.
Dumnezeul pe care-L crezuse de partea ei nu se mai întrezărea. Vorbea cu El, dar nu îi răspundea nimeni. Era o tăcere deplină în sufletul ei. Totul era cuprins în agonie si nu se mai recunoștea pe sine. Cum a ajuns atât de departe de Dumnezeu, de ceea ce era ea cândva? A început să se roage tot mai mult, să Îl implore pe Dumnezeu să îi arate un strop de speranță. Știa că cineva trebuie să o audă. Și Domnul credincios nu a întârziat să se arate. Era sub forma dragostei pe care o simțea în fiecare zi tot mai copleșitoare. Acolo, în mulțimea gândurilor și frământărilor cele mai negre, descoperea dragostea necondiționată a lui Dumnezeu. Cu cât recunostea mai mult haosul și păcatul din ființa ei, cu atât înțelegea mai bine iubirea desăvârșită a lui Dumnezeu. A realizat atunci că fusese nevoie să treacă prin toată acea perioadă neagră, fusese nevoie să-și descopere cele mai întunecate și nebănuite colțuri ale ființei ei, ca să poate experimenta dragostea necondiționată a Tatălui.
A simțit eliberarea în sufletul ei, când a înțeles că toată bunătatea și generozitatea ei de mai demult, nu puteau cumpăra nici măcar un strop din Harul Tatălui. Căci toată dragostea Lui Dumnezeu pentru ea este Har primit. Fără nici cea mai mică fărâmă de merit.
A înțeles și a trăit de-atunci că libertatea în Hristos e și eliberare de autosuficiență! Nimic prin faptele ei. Trăirea e doar prin meritul și Harul lui Hristos! Oricât de bună sau rea ar fi fost, dragostea Lui Dumnezeu e necondiționată!
Pentru rețeta de azi, am pregătit o prăjitură ușoară, fără gluten. Și cu prune. Recunosc că nu sunt mare fan al prunele. Am crescut cu grădina plină de pruni, încât au devenit prea banale pentru mine și m-am săturat de ele. Dar încerc să le redescopăr, să le folosesc în diverse variante, iar aceasta este una potrivită. Prunele rotunde, unele dintre soiuri, sunt spectaculoase cu acele nuanțe puternice de magenta când sunt coapte. Iar gustul acrișor balansează perfect celelate ingrediente din prăjitură.
Ingrediente:
90 gr unt topit
30 gr ulei de măsline
2 ouă
100 gr zahăr alb
35 gr amidon de porumb
35 gr amidon de tapioca
50 gr făină de cocos
1/2 linguriță praf de copt
1/4 linguriță bicarbonat de sodiu
O lingură busuioc proaspăt, tocat mărunt
140 gr iaurt simplu
1 linguriță extract de vanilie
Prune roșii rotunde, feliate
Pentru început, pregătește toate ingredientele, să fie la temperatura camerei. Pregătește o tavă de 20/25 cm cu hârtie de copt și încălzește cuptorul.
1. Pune untul la topit și apoi lasă-l să se răcorească. Adaugă uleiul de măsline.
2. Pune ouăle și zahărul împreună în bolul unui mixer și spumează-le bine câteva minute. Între timp pregătește amestecul de făinuri + agenții de creștere, toate cernute împreună.
3. Peste spuma de ouă, adaugă câte puțin untul topit și amestecă la viteza cea mai mică. Apoi adaugă și câte puțină făină, amestecând ușor cu o spatulă. La final, adaugă busuiocul, vanilia și iaurtul.
4. Răstoarnă compoziția omogenă în tavă. Presară deasupra o linguriță de amidon de porumb, apoi așează feliile de prune una lângă cealaltă (amidonul nu va da voie fructelor să se scufunde în aluat în timpul coacerii). Coace prăjitura timp de 40-45 min la 175°C.
5. Când e coaptă, scoate tava pe un grătar, las-o 10 minute, apoi scoate prăjitura din tavă, să se răcească complet.
Să o servești în tihnă, cu o ceașcă de cafea, lapte sau ceai.
