“Nu cunoști decât lucrurile pe care le îmblânzești, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata de la negustori. Dar, cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei un prieten, îmblânzește-mă!” (Micul Prinț)
Și ce vreme mai bună să ne vorbești, Doamne, decât acum? Ce zile mai potrivite să auzim vocea Ta, decât acum când agitația zilnică e tot mai palidă? Ai cutremurat Pământul să ne trezești, ai oprit lumea în loc, să o vedem așa cum e ea, vulnerabilă pe din afară și pe dinăuntru! Ai oprit timpul, să ni-l dai.
Și îi simțim acum din plin fiecare clipă grea ce ne apasă. Parcă am vrea să treacă mai repede, să ia cu el și aceste vremi încețoșate și să le ascundă în uitare. Nu, nu îmi place când curgerea normală a lucrurilor se oprește. Deși mă plâng că e încărcată, nu îmi place când sunt oprită din rutina mea și obligată să rămân pe loc o vreme. Și încerc din răsputeri să repornesc lumea mea, să caut, să descopăr, să fac și iar să fac ceva, să nu las lumea uitată de afară să mi-o ia ‘nainte! Doar nu aș vrea să mă trezesc rămasă-n urmă?!
Dar ne-ai oprit ca să cunoaștem. Ne-ai dat timp să ne cunoaștem, pe noi și pe cei apropiați. Și mă gândesc în primul rând la cei din casa mea. Cu ei îmi petrec tot timpul pe care-l am acum.
Unul din cele mai discutate principii despre disciplinarea copiilor, este acela de a ni-i face prieteni. Cu cât vom fi mai apropiați de ei, de sufletul lor, cu atât vom câștiga mai ușor respectul și autoritatea în fața lor. Dar cum pot să mă apropii de inima unui copil? Doar pentru că eu sunt sursa lui de ADN și obrajii ne aseamănă, nu înseamnă că suntem uniți și în simțire. Copilul meu e-un om cu trup distinct, e o persoană diferită cu simțăminte și gândire proprii. Oricât aș vrea probabil să îmi semene leit în toate, el nu e așa. Și mă trezesc în casa mea cu un lăstar ce nu pare de-al meu.. Nu prea e așa cum am visat. El nu gândește la fel ca mine în toate. El nu acționează cum aș face eu într-o anumită circumstanță. El altfel își manifestă iubirea, supărarea; altfel simte disciplinarea și autoritatea mea ca părinte. Dar acum intră in scenă prietenia noastră. Vreau să fiu și prieten pentru copilul meu, nu doar autoritate sau pedagog. Acel prieten intim, care îți e aproape de suflet, zi de zi. Acel prieten care te înțelege, te ascultă, te îndrumă, care te mustră cu inima plină de drag și compasiune!
Prietenia cea mai strânsă se formează atunci când petrecem timp împreună. Încă din prima zi a vieții, copiii au nevoie să se simtă în siguranță. Și nimeni nu le-o poate oferi mai bine decât propriul părinte. Siguranța că sunt protejați de orice disconfort sau pericol. Siguranța că sunt iubiți necondiționat. Siguranța că sunt înțeleși și ascultați atunci când au ceva de spus. Siguranța că pot avea încredere în mami si tati, în vorbele și faptele lor. Petrecând timp împreună, avem ocazia să ne cunoaștem. Și îmi cunosc copilul atunci când îl ascult. Când știu ce îi face plăcere sau ce îi produce teamă, când știu cum se simte el în siguranță, când știu ce așteptări are de la mine. Când pot să îi citesc supărarea fără să o rostească. Și îl cunosc atunci când el se simte confortabil să-și deschidă inimioara în fața mea. Îl cunosc atunci când mă aplec și intru în lumea lui. Când ies din realitatea gri a vieții și încep să cred și eu în lumea lui cu zâne-fluturaș și dinozauri vorbitori. Când pot să mă bucur sincer de desenul cam abstract, dar care e o mare realizare pentru el.
Și astea toate nu se întâmplă pe furiș. Nu pot să îl cunosc fiind mereu pe fugă, lăsând zilele grăbite să ne fure timpul. M-am oprit să îl cunosc mai bine și să mă las descoperită de el. Să stau aproape de el și să-i fiu și partener de joacă și colț de refugiu. Să rămân conectat cu el când e disciplinat și supărarea ne cuprinde sufletul. Să-i fiu sprijin și nu critic atunci când face temător primii pași pe un nou drum. Să nu îl dojenesc când nu îndeplinește niște standarde formale lipsite de personalitate. Să nu-l resping când simt că dependența lui de mine întrece limite fără măsură. Să îl las să îmi citească gândul înainte să-l rostesc. Să îl las să-mi vadă supărarea și durerea. Să îmi recunosc greșeala față de el și să vadă în mine omul ca și el.
Fără măsură vreau să îl iubesc și să simtă asta. Fără măsură vreau să îl susțin și să îl sprijinesc, încât să se simtă liber și în siguranță să îmi ceară ajutorul, oridecâte ori are nevoie. Fără măsură vreau să îi fiu prieten drag și devotat.
Atunci când scriu aceste rânduri, cu fiecare cuvânt mă inspecteze pe mine. Și știu că trăirea mea e o luptă continuă să fac ceea ce e bine. E o analiză neîntreruptă a fiecărui fapt sau gând rostit.
Ajută-mă, Doamne, să mă cunosc și pe mine!
Pentru azi, am pregătit o rețetă foarte simplă, dar numa’ bună de pregătit împreună cu copiii. Știm cât de mult le place să-și amestece mânuțele în mâncare și să lucreze și ei. Pe lângă acest aspect, este o rețetă foarte bună pentru copii, fiindcă nu conține zahăr rafinat si aduce un aport mare de nutrienți pentru organism. Am pornit de la ideea de ciocolată de casă. Îmi aduce aminte cu mare drag de copilărie, dar am vrut să adaptez rețeta încât să nu conțină zahăr rafinat și să fie mai atrăgătoare pentru cei mici. Astfel am creat biluțele de ciocolată de casă cu unt de arahide și curmale. Cred că o să vă placă, iar timpul petrecut împreună cu cei mici pregătindu-le va fi o bucurie pentru toată lumea!
Ingrediente:* 170 gr curmale deshidratate fără sâmburi 170 gr unt de arahide 75 gr unt caramelizat 45 gr cacao 1/2 linguriță fulgi de sare 120 gr arahide tocate 60 gr lapte praf
Opțional (pt decor): Ciocolată neagră temperată Arahide tocate mărunt Pudră cacao raw
*Din aceste ingrediente ies aprox 30-35 biluțe.
- Pentru început, pregătește untul caramelizat. Pune untul într-o cratiță cu baza groasă pe plită la temperatură medie-mare. Începe să se topească, apoi lichidul va “fierbe”. Din acest moment redu temperatura puțin și lasă-l să fiarbă încet amestecând din când în când cu o spatulă. La un moment dat vei vedea cum se separă niște firișoare mici albe (proteinele din lapte) care mai apoi încep să se caramelizeze. Când lichidul și acele sedimente au prins culoarea arămiu deschis, ia vasul de pe plită și pune-l pe un prosop îmbibat în apă rece, ca să oprești procesul de caramelizare. Atenție, untul trece foarte repede de la stadiul de caramelizat la ars, iar căldura vasului încă continuă procesul de caramelizare. Poti sări peste acest proces și să folosești doar unt topit simplu. Dar untul caramelizat are o aromă aparte, deosebită, de nuci caramelizate.
- Peste untul fierbinte răstoarnă cacao si lasă amestecul deoparte să se răcească.
- În vasul unui robot, adaugă curmalele și macină-le câteva minute până obții o pastă fină. Adaugă și untul de arahide și untul caramelizat răcit și mai mixează puțin să se uniformizeze bine toată compoziția.
- Adaugă arahidele tocate și laptele praf, dar numai câte o lingură pe rând. Poate nu vei avea nevoie de toată cantitatea de lapte praf, sau poate trebuie mai mult decât am folosit eu. Acest lucru diferă în funcție de textura untului de arahide pe care îl folosești, unele sunt mai lichide, altele mai solidificate. Dar să adaugi atât lapte praf cât e nevoie ca să obții o textură de nisip umed.
- Din acest amestec, formează biluțe de mărimea unei nuci. Apoi pune-le la frigider cel puțin două ore.
Poți să le servești așa simple sau decorate.
Eu le-am făcut diferite: o parte le-am dat doar prin cacao raw, o parte prin ciocolată temperată și câțiva fulgi de sare, iar o altă parte le-am dat prin ciocolată și apoi prin arahide tocate.
Mult spor și un timp frumos petrecut împreună!