“Parenting is like a scale. On one side you have love, on the other you have discipline. The more love you show him, the more discipline he will accept from you. Applying either one too often without the other is harmful for your child.”
Eram împreună cu sora mea și copilul ei, de vreo 2 anișori pe atunci. Eu aveam vreo 15 ani, dar mă consideram destul de matură. Eram în casa ei și asistam la o scenă de buieceală a băiețelului. Mămica lui ii spunea să facă un anumit lucru, dar lui ii se părea haios să zică Nu și să se distreze că e în centrul atenției. Această scenă a durat câteva minute, iar băiețelul era tot mai încântat să mă facă să zâmbesc prin atitudinea lui ștrengărească. După mai multe negații, mămica a hotărât că băiatul a întins coarda prea mult și a aplicat o pedeapsă hotărâtă pentru neascultarea lui. În acel moment, s-a întâmplat ceva cu totul ieșit din comun, pentru mintea mea de atunci. Băiatul a început să plângă în hohote, dar, în loc să fie supărat pe mama lui și să fugă rușinat într-un colț, el a alergat în brațele ei, strângând-o puternic cu mânuțele lui firave. Iar printre suspine, a spus în șoaptă “Mami, te iubesc!”
În acel moment, nu știam ce să cred.. Am rămas extrem de surprinsă de reacția copilului. Cum?!! El a fugit în brațele mamei imediat după ce ea l-a pedepsit? Și încă i-a șoptit cuvinte de dragoste??
Pentru mintea mea de adolescent, atunci vedeam potrivită o altă reacție. Băiatul ar fi trebuit să fie supărat pe mama lui și să se retragă cât mai departe de ea. Îmi aminteam momentele de supărare din copilăria mea, când eram eu pedepsită. Probabil așa aș fi reacționat eu în acel moment.. Dar această întâmplare neașteptată, mi s-a imprimat în minte și de multe ori mă gândeam la ea. Cum e posibil ca un copil să își iubească părintele chiar și când acesta îl pedepsește?? Așa părinte îmi doresc și eu să fiu, mi-am propus pe vremea de atunci!
Revenind în vremea de acum, recent am citit un articol pentru părinți în care era citatul de mai sus. Atunci am retrăit întâmplarea cu nepoțelul meu și mămica lui și am înțeles profund acea afirmație. Am înțeles mai bine cum se poate ca un părinte să fie iubit chiar și atunci când își pedepsește copilul. Când acesta este copleșit și convins mereu de dragostea părintelui, disciplinarea este acceptată mai ușor și în mare parte înțeleasă. Știam cât de mult îsi iubea copiii, sora mea. Văzusem felul în care îi creștea, cum petrecea timpul cu ei, cum le explica lucrurile. Auzisem cuvintele frumoase pe care li le rostea, și toate asta îndeaproape, în trăirea lor zilnică. Dragostea mare pentru copii, le-o arăta în fiecare zi, în diverse moduri, pe înțelesul lor. În felul acesta le-a modelat mintea lor micuță, să-nțeleagă nevoia de reguli și de disciplină. Să înțeleagă că mămica lor îi iubește și din dragoste pentru ei le stabilește anumite limite și reguli. Acest echilibru, între iubire și disciplinare, creează armonie și stabilitate în viața copiilor.
Cât sunt încă mici și abia încep să exploreze lumea din jur, copiii pun la încercare toate regulile impuse de părinți. Sunt experți în a testa limitele și răbdarea părinților. Dar pe măsură ce sunt lăsați să guste câte puțin din consecințele neascultării lor, vor înțelege că limitele sunt bune pentru siguranța lor și le vor accepta mai lesne. Nu e ușor nici pentru părinte să vadă copilul plângând și supărat că a fost pedepsit. Dar dacă își iubește odrasla îndeajuns de mult, va știi că disciplinarea va aduce roade mai bogate pe termen lung. Iar pentru copil, mai dulce parcă e pedeapsa când știi că e aplicată corect de cineva care îl iubește!
De fiecare dată când disciplinez copiii, simt un oarecare reproș.. Oare am procedat bine? Oare le-am arătat suficientă dragoste, încât să nu rămână încărcați de povara disciplinei? Nu sunt întotdeauna acel părinte care mi-am imaginat să fiu.. Uneori, copiii nu înțeleg de ce îi pedepsesc. Iar anumite limite și reguli li se par încă fără rost.. Dar vreau să le arăt iubirea în fiecare zi. Să se simtă copleșiți de dragostea părintească, ca mai apoi, acele mici amărăciuni produse de disciplinare, să fie învăluite în armonie și să se piardă în calde îmbrățișări.
Rețeta de azi e cel mai bun exemplu de echilibru și armonie. Sucul de grepfrut, cu aroma lui înțepătoare, e destul de greu acceptat de unul singur. Dar în combinație cu sucul de rodie, rezultatul este unul echilibrat. Am ales această combinație și pentru culoarea puternică de roz, cu totul și cu totul deosebită, știind că e obținută exclusiv din sucuri naturale. Aroma de grepfrut este predominantă, dar nu copleșitoare. E domolită de dulceața rodiei și a cremei de frișcă cu iaurt. Este un desert îndrăzneț, care te scoate din linia de confort. Dar scoate în evidență aromele, chiar și contrastante, când acestea sunt armonios învăluite și echilibrate.
Ingrediente:*
Pentru crusta de biscuiți:
50 gr biscuiți cu unt
60 gr biscuiți digestivi
20 gr semințe de floarea-soarelui
20 gr fulgi de cocos
65 gr unt
puțină sare
Pentru crema de grepfrut:
230 gr suc de grepfrut
110 gr suc de rodie
1 lingură suc de lămâie
90 gr zahăr alb
2 albușuri (80 gr)
30 gr amidon din porumb
35 gr unt 82% grăsime
Pentru sosul de rodie:
Sucul proaspăt de la o rodie
1 linguriță zeamă de lămâie
1 lingură de zahăr
Pentru crema de frișcă:
200 gr smântână dulce
1 lingură miere
2 linguri iaurt grecesc
*Ingredientele sunt pentru o tartă cu diametrul de 21cm.
- Pentru crusta de biscuiți, pune toate ingredientele în robot și macină-le mărunt. Vei obține o compoziție nisipoasă, ușor umedă. Răstoarnă compoziția în tava de copt și tapetează frumos baza și marginile tăvii cu un strat subțire și uniform. Pune tava în cuptorul preîncălzit la 220°C timp de 7 minute. Când a trecut timpul, scoate tava pe un grătar să se răcească.
- Stoarce sucul proaspăt de grepfrut și sucul de rodie. Pune-le amestecate cu zeama de lămâie într-o cratiță pe foc, să dea un clocot.
- Într-un alt bol amestecă albușurile de ou cu zahăr și amidon. Când fierbe sucul, răstoarnă-l, câte puțin, peste albușuri.
- Această compoziție o pui înapoi în cratița de pe plită, la o temperatură foarte mică. Dacă cratița nu e cu baza groasă, riști să se coaguleze toată crema. Mai poți pune compoziția într-un bol rezistent la căldură și să coci crema pe baie de aburi. Cere timp mai îndelungat, dar e mai sigur așa. De acum, amesteci continuu în cremă, cu răbdare, timp de cel puțin 15 minute, până aceasta se îngroașă.
- Când e bine închegată, răstoarnă crema într-un alt castron termorezistent și las-o să se răcească domol la temperatura camerei, acoperită cu folie alimentară. Când e încă puțin călduță, adaugă untul și amestecă iar.
- Când a ajuns la temperatura camerei, răstoarnă crema peste crusta de biscuiți, nivelează frumos și pune-o la rece, timp de cel puțin 12 h.
- Pentru sosul de rodie, pune ingredientele într-un vas, pe plită la o temperatură mică, să fiarbă încet până sosul se reduce, timp de aprox 10 minute.
- Când vrei să servești tarta, mixează smântâna până se întărește. Apoi adaugă iaurtul amestecat cu miere și omogenizează crema.
Să o savurați în tihnă!
