Giant Hazelnut Cookies. Gluten free and refined sugar free. Humble recipe for a humble life

by admin

“A simple life is its own reward!”

Giant hazelnut cookies- refined sugar and gluten free

Nu o dată mi s-a întâmplat să rămân dezamăgită, când nu vedeam pe fața copilului nici un semn de satisfacție! Făcusem poate un efort mai mare să îi ofer un cadou mai sofisticat, dar nu îl aprecia pe măsura așteptărilor mele!

Oricât încercam să o conving câte m-au costat pe mine acel cadou, nu era impresionată. Și prefera să se joace tot cu acea jucărie simplă și uzată care îi era tare dragă!

Alteori, singura ei dorință era să stau lângă ea în timp ce colorează. Să-i veghez mânuțele plăpânde unduindu-se printre culori, să se simtă în siguranță.

Giant hazelnut cookies- refined sugar and gluten free

Ai remarcat vreodată prima reacție a unui copil dus în mijlocul unui parc imens, cu nenumărate posibilități de agrement?.. Nu știe de unde să apuce, ce sa facă prima dată, fuge haotic de la un joc la altul, le-ar încerca pe toate o dată!.. E bulversat, agitat, iar după o vreme ca aceasta, tot nu poate să numească lucrul care i-a plăcut și i-a oferit cea mai mare satisfacție. Pentru că nu a avut ocazia să se bucure în tihnă de un joc în parte.

Și nu o dată m-am trezit și eu cu viața încărcată, plină ochi de obiceiuri și tradiții, oameni, lucruri și activități, multe fără rost. Și crezusem că sunt bune, cât mai multe, toate îmi vor aduce bucurii. Dar toate astea ‘ngrămădite, sunt un munte greu de dus. Zi de zi, fiecare lucru nefolositor ne fură viață, fură bucurie și dorință de-a trăi. Ne complicăm trăirea cu obiecte și satisfacții trecătoare, case pline de cadouri ponosite și uităm că viață însăși ne e dar. Viața goală, fără măști și ne’ncadrată într-un tipar aglomerat!

Nu e mai mare har decât să știu în mine Viața.

Giant hazelnut cookies- refined sugar and gluten free

Nu, nu vreau să alung oamenii din jurul meu, nici să renunț la unele mici bucurii, chiar vremelnice fiind. Nu vreau să înalț mediocritatea, în defavoarea ambiției și a sârguinței. Vreau doar să-nțeleg acele puține lucruri care au valoare, cu adevărat, și lor să le dau semnificație!

Și acum, simt că-n mintea lor micuță nu e loc de scuze complicate și programe încărcate, fără timp de stat cu ei… la o poveste, la o joacă, la un ceai pentru păpuși…

Inima copiilor e atât de simplă… Doar de joacă și iubire au nevoie. Nu bani, să ‘nlocuiască dragostea sfântă de părinte. Nu jucării împopoțonate, care să-i țină mult timp singuri, ocupați.. Ci timp petrecut împreună și afecțiune. Aceasta este simplitatea vieții lor și răsplată nevisată pentru noi!

Nu degeaba spuse Domnul: prunci să fim, de vrem să moștenim raiul!

Giant hazelnut cookies- refined sugar and gluten free

Cât despre rețeta de azi, e la fel de simplă și selectă în felul ei. Din puținele ingrediente, iese în evidență aroma delicată de alune și textura moale, ușor grunjoasă. Alunele de pădure sunt de bază, alături de migdale. Cum am mai spus, aroma e subtilă, așa sunt alunele în stare naturală, fără alte adăugiri artificiale.

De mult timp căutam o rețetă care să îmi dea biscuiții ideali: nu foarte dulci, cum sunt majoritatea din comerț; să aibă margini crocante, iar interiorul să fie moale, chiar și lipicios☺️. În mare parte, am reușit. Biscuiții au margini crocante, iar interiorul rămâne moale. Dacă îi păstrezi până a doua zi, vor fi chiar și mai moi. Doar partea lipicioasă nu e prea evidentă, aceasta e din cauza lipsei zahărului. Dar pot să renunț la acest moft lipicios, știindu-i mai sănătoși😁.

Giant hazelnut cookies- refined sugar and gluten free

Cantitatea mare de oleaginoase face din acești biscuiți o sursă bogată de nutrienți pentru organism. Alunele de pădure sunt surse bogate de proteine, grăsimi nesaturate, minerale (magneziu, cupru, potasiu, mangan) și vitamine (B și E). Migdalele de asemenea sunt surse bune de fibre, calciu, vitamina E, magneziu și fier.

Procentul mare de proteine și fibre face din acești biscuiți alegerea potrivită pentru o gustare sau un boost de energie la nevoie.

Dar cea mai bună parte din acest desert este faptul că nu conțin zahăr rafinat. Deloc! Conțin doar miere, și aceasta în cantitate redusă. Untul din alune și migdale este suficient de dulce, iar acea cantitate de miere ajută la o rumenire frumoasă a alunelor. Să nu mai uitam faptul că am adăugat și câteva bucățele de ciocolată neagră, deci zahărul chiar nu își mai are locul aici. Iar faptul că biscuiții sunt fără gluten, e un bonus😉

Giant hazelnut cookies- refined sugar and gluten free

Te încurajez să faci acești biscuiți. Ingredientele puține și metoda simplă nu îți vor da bătăi de cap. Iar în final, te vei putea bucura de un desert/snack delicios și sănătos. Numa bun pentru tine și copii!

Ingrediente:
135 gr alune de pădure
50 gr migdale
50 gr semințe de floarea soarelui
80 gr miere
1/3 linguriță fulgi de sare
câțiva fulgi de nucșoară răzuită
110 gr făină de alune (alune crude măcinate foarte fin)
20 gr făină de castane
1 ou
35 gr unt moale
100 gr bucățele ciocolată neagră (eu prefer 70% cacao)

  1. Pentru început, încălzește cuptorul la 180°C. Într-un vas de sticlă/ceramică termorezistentă, pune alunele și migdalele, învăluite în miere. Pune-le în cuptorul încălzit, timp de 10 minute. După ce a trecut acest timp, scoate vasul din cuptor, împrăștie semințele de floarea soarelui pe deasupra și mai pune-l încă 10 minute la cuptor.
  2. După ce ai scos vasul cu alune din cuptor, lasă-l puțin să se domolească. Dar cât sunt încă calde, răstoarnă alunele într-un robot de bucătărie și începe să le macini până iese untul din ele😉. La propriu și la figurat. Vei avea nevoie de ceva timp și răbdare, până vei vedea că acea grămadă de nuci măcinate, începe să devină, treptat o pastă moale. Dacă nucile sunt destul de uscate și se încăpățânează să nu elibereze uleiurile, în acest moment adaugă untul moale. E important să obții untul (acea consistență păstoasă) din alune.
  3. În final, adaugă toate celelalte ingrediente: oul, făina de castane, făina de alune, sare, bucățile de ciocolată și răzuiește deasupra puțină nucșoară. Gustul ei ușor piperat completează frumos nota dulce, liniștită a nucilor.
  4. Înfășoară aluatul într-o folie alimentară și lasă-l la rece cel puțin 24h, să se îmbine armonios toate aromele. Rezistă până la 3 zile în frigider.
  5. În ziua în care vrei să coci biscuiții, încălzește cuptorul la 200°C.
  6. Scoate aluatul din frigider și împarte-l în 12 biluțe egale.
  7. Pune câte 6 biluțe o dată în tavă și apleatizează-le.
  8. Coace biscuiții timp de 8 minute. Nici mai mult nici mai puțin. După ce scoți tava din cuptor, lasă-i să se răcească în tavă, apoi îi vei putea scoate pe un grătar, să se răcească complet.
    Îi poți păstra într-un borcan închis ermetic până la o săptămână. Dar nu vor rămânea atât 😁..
Giant hazelnut cookies- refined sugar and gluten free

You may also like

Leave a Comment