“Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui. […] Orice lucru, El îl face frumos la vremea lui.”
Sunt anumite lucruri sau etape din viață, care ne plac atât de mult, încât am vrea să se repete, sau să le avem oricând la dispoziție. Îmi amintesc de o experiență cu primul nostru copil, Mara. Când era bebeluș, îi plăcea tare mult să doarmă culcată cu burtica pe pieptul meu. Ore întregi dormea așa, nestingherită. Dar cred că și mai mult decât ea, eu adoram să o simt aproape de mine, să îi simt fiecare respirație. Nici nu îndrăzneam să mă mișc. Orice disconfort sau amorțeală pălea în comparație cu satisfacția de a-mi ține puiuțul lipit de inima mea. Perioada aceasta a ținut câteva luni. Pe măsură ce creștea, își schimba și obiceiurile de somn, iar dormitul “skin on skin” era tot mai rar.
Când am aflat că vom avea al doilea copil, cu mare nerăbdare așteptam acele momente în care să țin din nou, pe pieptul meu, un ghemotoc de om. Dar încă din primele zile de viață, băiețelul începuse să își arate preferințele pentru somn, care nici cum nu se încadrau în tiparele mele. Pur și simplu, lui nu ii plăcea să doarmă pe burtică. Am fost tare dezamăgită și, oarecum, supărată și nu înțelegeam de ce el prefera altceva!
Mai târziu, când venise pe lume și al treilea copil, aveam un sentiment ciudat când mă gândeam la această experiență. Îmi doream tare mult să îmi adorm copilul pe pieptul meu, dar în același timp, nu îndrăzneam să mai sper ceva, îmi era frică de încă o dezamăgire. Într-adevăr, nici fetița cea mică nu mi-a oferit această ocazie. Ei nu prea îi plăcea să doarmă, în nici un fel🙂
Pare un lucru foarte neînsemnat experiența mea cu somnul bebelușilor. Poate doar unele mămici mă înțeleg. Dar a fost o trăire atât de profundă pentru mine, care mi-a întărit un principiu. Îl știam, teoretic, dar atunci l-am simțit în toată plinătatea lui în dreptul meu. Că este Cineva care coordonează universul. Acel Cineva este și în controlul vieții mele și este implicat și în cele mai mici detalii. Am învățat să mă încred în Voia Lui și să accept lucrurile pe care mi le oferă, la vremea hotărâtă de El. Armonia pe care o creează El în derularea evenimentelor, este un mare dar pentru mine, dacă vreau să îl accept în viața mea. Și am siguranța că toate au un scop bun și frumos, dacă mă încred deplin în Cel ce mi le oferă, toate la vremea lor.
Acum, când privesc din urmă această experiență, nu pot decât să afirm providența unui Dumnezeu care se implică și în cele mai pământești detalii în viața noastră. Dar nu încadrat în tipare prestabilite pentru așteptările noastre, uneori prea înguste pentru măreția Lui, ci după hotărârea Lui, care privește viața în ansamblu. Atunci mi-a fost greu să înțeleg de ce nu mai pot avea parte de acele momente frumoase alături de bebeluș. Doar nu ceream nimic greșit! Însă Dumnezeu mi-a dat alte momente de gingășie alături de bebelușii mei, la care nici nu m-aș fi gândit.
Nu e ușor întotdeauna să văd timpul potrivit și scopul bun ale unei boli. Sau ale unei poveri care îmi zdrobește sufletul de multă vreme. Și nici nu aș putea să mă bucur, dacă aș privi fiecare experiență neplăcută în parte. Dar știu că toate, la un loc, formează o viață. Și sunt acele momente memorabile în care realizez că vremea hotărâtă de Dumnezeu este cea mai potrivită pentru orice trăire și simțire.
Plânsul își are vremea lui? Da, când nu sunt cuvinte îndeajuns să exprime o emoție copleșitoare. Vorbirea și tăcerea își au vremea lor? Da, când suntem conștienți de puterea cuvintelor, bune sau rele. Chiar și moartea este frumoasă la vremea ei? Da, când aduce odihnă și liniște unui suflet istovit de viață.
Orice lucru, El îl face frumos la vremea lui!
Acum, întorcându-mă la rețeta de azi, mă gândesc la aceeași experiență. Încă din iarnă așteptam cu nerăbdare căpșunii aromați, vestitori de primăvară și în bucătăria mea! Precum toate fructele sau legumele specifice unui anumit sezon, primele recolte sunt căutate cu sufletul la gură printre tarabe. Da, știam de asemenea că primele recolte de căpșuni nu vor fi după gustul meu. Forțate să crească rapid, plantele nu au ocazia să își dezvolte aromele din fruct în ritmul lor natural. Așa că fructul rămâne sec și fără nici o savoare. Dar am așteptat să își facă apariția următoarele recolte, sperând că voi găsi aroma căpșunilor pe care mi-o imaginam. Am așteptat o vreme, apoi altă vreme. Dar căpșunii tot fără aroma lor caracteristică erau. Aveau culoare și atât. Din cauza sezonului ploios abundent, fructele erau pline de apă peste măsură, de aceea nu aveau aromă. Dezamăgită că va trece un sezon în care să nu mă pot bucura de savoarea lor, am încetat să mai caut. Mă resemnasem cu gândul acesta și rămasem doar cu speranța spre un sezon mai aromar din alte fructe, ce urmau să apară.
Până într-o zi, când treceam grăbită printre tarabe. Cuprinsă de gândurile mele, fără să visez spre așa ceva, simțisem un parfum plăcut, precum în verile copilăriei, petrecute în pădure, la cules frăguțe. M-am oprit câteva secunde să retrăiesc cu inima acele amintiri. Apoi, revenind cu mintea în piața aglomerată, m-am gândit că era totuși prea devreme pentru sezonul frăguțelor. Dar imediat am observat, la câteva mese depărtare, câteva cutii cu căpșuni care stăteau cuminți, înghesuite printre altele. Erau diferite decât toate celelalte căpșuni. Mici, cu frunzulițe atașate, chiar și urme de pământ. Dar răspândeau în jur aroma minunată de căpșuni proaspete, asemănătoare frăguțelor. Nu știu cum au “scăpat” aceste plante de ploile abundente din zonă și au reușit să își dezvolte în tihnă aroma inconfundabilă, în micuța grădină din care proveneau. Dar parcă Cineva s-a înduioșat de mine și mi-a făcut un dar, nemeritat. Să trăiesc din nou, cu toate simțurile, experiențele copilăriei la cules de frăguțe. Atunci am știut că e momentul potrivit pentru un desert cu căpșuni, care de mult aștepta la rând să fie împărtășit cu voi! Și ce altceva mai potrivit, decât această tartă cu fistic, care să completeze aroma căpșunilor proaspeți în toată splendoarea lor?
Rețeta nu este inventată de mine. Dar m-am inspirat din alte bunătăți, combinând ingrediente preferate, care să scoată în evidență arome de sezon și texturi bogate, apetisante. Tarta Frangipane este o tartă cu origini italienești, spun unele surse, după inventatorul acestei creme specifice cu migdale, ouă și unt. De asemenea își are originile și într-un desert clasic englezesc, Bakewell Tart. Oricare ar fi originea, merită să o încercați. Eu am înlocuit o parte de migdale cu fistic. Nu veți simți o aromă puternică de fistic, pentru că așa e el, mai zgârcit. Chiar dacă veți pune o cantitate mai mare. Dar e proporția potrivită încât să se mențină un echilibru între aroma migdalelor, care iese în evidență, și culoarea plăcută de verde, caracteristică fisticului. Este o combinație foarte reușită și de texturi diferite. Crusta crocantă, puțin sărată, umplutura pufoasă de nuci și crema densă de mascarpone scot în evidență căpșunii dulci-acrișori, asezonați cu cimbru. V-am spus deja că cimbrul este condimentul preferat pentru căpșuni?🙂 Da, știu, îmi veți spune că sezonul căpșunilor e trecut deja. Dar sunt șanse să mai găsiți. Iar dacă tot nu veți găsi căpșuni, demni de un asemenea desert, nu vă supărați. Abia acum își face intrarea zmeura, care se potrivește la fel de bine în vârful acestui desert!
Ingrediente
Pentru crustă:
240 gr făină albă
120 gr unt rece
20 gr zahăr pudră
1/3 linguriță sare
1 gălbenuș de ou
1 lingură de apă foarte rece
Pentru umplutură:
120 gr unt, la temperatura camerei
85 gr zahăr alb
2 ouă
70 gr migdale măcinate
80 gr fistic măcinat
1 linguriță extract de vanilie
1/4 linguriță sare
Pentru cremă:
200 gr Mascarpone
170 gr smântână pentru frișcă
1 lingură miere
Pentru topping:
600-700 gr căpșuni
1 lingură miere
1 lingură zeamă de lămâie
câteva crenguțe de cimbru verde
- Pentru crustă, ai nevoi de un robot de bucătărie, dar nu e neapărat. În vasul robotului (sau într-un bol mare), cerne făina împreună cu zahărul și sarea.
- Adaugă untul tăiat cubulețe și pornește robotul (sau zdrobește repede untul printre degete, amestecat și cu făină) astfel încât să obții o textură nisipoasaă.
- Adaugă gălbenușul de ou ca să lege aluatul. Dacă e nevoie mai adaugă și acea lingură de apă rece (dar nu mai multă). Formează o bilă din aluat și lasă-l la frigider, învelit în folie, 20 minute.
- Scoate-l pe masa de lucru, presară dacă e nevoie puțină făină și întinde aluatul subțire, într-un cerc puțin mai mare decât tava de copt. Cu ajutorul sucitorului, transferă aluatul peste tavă și presează-l bine pe margini și pe bază. Surplusul de aluat se îndepărtează cu un cuțit. Pune tava la frigider până faci umplutura.
- Mixează untul și zahărul împreună, timp de 2-3 minute.
- Treptat, adaugă ouăle, apoi nucile măcinate și condimentele. Trebuie să obții o cremă densă, în același timp și pufoasă, de culoare verde deschis, cu aromă de migdale🙂.
- Răstoarnă crema peste aluat și pune tava la cuptor timp de 35-40 minute, la 175°C. Se va rumeni ușor și deasupra.
- Scoate tava pe un grătar și las-o să se răcească la temperatura camerei.
- Pentru cremă, mixează frișca timp de câteva minute, dar să rămână încă puțin moale.
- Într-un alt bol, pune brânza Mascarpone (adusă la temperatura camerei) și amestecă cu o spatulă să se omogenizeze. Adaugă mierea și apoi treptat frișca. Dacă tarta e complet răcită, poți pune crema de Mascarpone deasupra și o pui la frigider până o servești.
- Pregătește căpșunii doar înainte să servești desertul. Fructele spălate și șterse bine de apă, le tai felii subțiri, apoi adaugă mierea și frunzele de cimbru tocate mărunt. Amestecă-le ușor, apoi lasă-le la rece 15-20 minute.
Note:Din aceste ingrediente iese o tartă de 36/13 cm sau una rotundă de 25 cm. Tarta trebuie servită în 24 h, altfel crusta se va înmuia.
P.S. Îmi pare rău pentru calitatea mică a fotografiilor. Ziua cu pricina a fost înnorată și nu puteam amâna pentru o altă zi. Iar spre final, se și lăsase seara.
